Un concert fără aer!
Şapou-Un concert mult aşteptat care a avut loc pe PMAN, pe 28 septembrie şi care a avut ca invitat pe oaspetele serii TIMOTI,vedeta Rusiei şi mulţi alţi interpreţi ai Republicii Moldova şi Transnistria.

Seara de sîmbătă a fost dedicată seara tineretului şi desigur a celor ce le plac concertele petrecute în aer liber.
Fanii cîntăreţului TIMOTI au fost în mare aşteptare pentru al vedea pe marea scenă.Desigur au fost multe aplauze,strigăte , unii doreau să ajungă chiar pe scenă lîngă el, dar noroc de securitate şi bodyguard. vedetei.
Au cîntat şi alţi interpreţi ca de exemplu “БИ-2″ din Rusia şi cei din Transnistria însă nu a fost acea atmosferă precum o făcea interpretul TIMOTI.
Atmosfera cea mai plăcută după cum spun cei care au fost prezenţi acolo a fost atunci cîn TIMOTI a urcat pe scenă dar cînd a început să cînte a fost o tensiune şi mai mare petrecută din strigătele şi fluieratul publicului.
Desigur şi interpretul a fost surprins plăcut de un public atît de mare şi fanii care îl aşteptau cu braţele deschise, dar interpretul ne-a promis că va mai veni în Chişinău.Oseară şi o noapte de neuitat pentru toţi cei prezenţi acolo dar şi o dimineaţă foarte grea pentru măturătorii de stradă.
În asemenea anturaj se desfăşoară toate concertele petrecute sub cerul liber care mai interesante care mai puţin însă un concert ca acesta am da greş dacă am spune că nu a fost interesant şi plăcut, nu des se fac concerte de asemenea fel însă acesta a fost unul mult aşteptat şi mult apreciat.
Niciun comentariu până acum.
Lasă un răspuns
-
Recent
- Dragoş Guţu:Cea mai sigură cale de evitare a parotitei este vaccinul.
- Creştinii marchează Ajunul Crăciunului,după calendarul gregorian.
- Un concert de binefacere,”PENTRU VOI COPIII LUMII!”
- Au fost desemnaţi cei mai buni jurnalişti ai anului 2008
- Compania “Teleradio-Moldova” va produce o emisiune dedicată exclusiv persoanelor cu dizabilităţi
- Un concert fără aer!
- Toamna de AUR!
- Frumuseţea,arma de preţ a femeilor.
- Reportaj-HRAMUL CHIŞINĂULUI!
- Reportaj-ZIUA VINULUI!!!!!!!!!!!!
- REPORTAJ.Noile tehnologii de diagnosticare folosite in medicina.
- Ştire-Ziua independentei in Transnistria.
-
Legături
-
Arhive
- decembrie 2008 (7)
- noiembrie 2008 (1)
- octombrie 2008 (2)
- septembrie 2008 (3)
-
Categorii
-
RSS
Intrări RSS
Comentarii RSS